Eliberarea cărții de identitate în cazul schimbării domiciliului

PRECIZĂRI: Persoana are obligația de a solicita eliberarea actului de identitate, în termen de 15 zile de la schimbarea domiciliului.
În situaţia în care solicitantul nu este proprietarul spaţiului de locuit, declarația de primire în spațiu a găzduitorului (proprietarului) va fi dată în scris în fața funcționarului din ghișeu sau cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din țară ori în fața polițistului din structurile teritoriale ale Poliției Române şi cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autoritățile străine competente (în acest ultim caz, declarația de primire în spațiu va fi prezentată tradusă și legalizată potrivit normelor legale în vigoare).

1. Cererea pentru eliberarea actului de identitate, completată și semnată în prezența funcţionarului S.E.P. Sibiu (tipărită față-verso);
2. Actul de identitate;
3. Certificatul de naştere, în original;
4. Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, în original;
5. Certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă, după caz, în original; dacă cetățeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorț, dovada statutului civil și, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naștere sau de căsătorie cu mențiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;
6. Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta de până la 14 ani, care își schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului, în original;
7. Extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, în original (Deschide link);
8. Documentul prin care se face dovada achitării contravalorii cărții de identitate (7 lei). Taxa se poate achita la casieriile Primăriei municipiului Sibiu, oficiile poștale din municipiul Sibiu sau online (Platforma e-administratie.sibiu.rosau www.ghiseul.ro).